Sigur ai primit multe daruri de la cei dragi și ai simțit din plin bucuria de a fi împreună cu ei. Dar, dacă ai primi un singur dar? Care ai vrea să fie acesta?
Pentru noi, răspunsul este simplu – prezența celor dragi! Uităm să ne bucurăm de lucrurile simple, de oamenii care ne sunt alături și de vibrația pe care o simțim când suntem împreună, fără să fim cu gândul la provocările zilnice.
Știm că unele povești încep doar cu o simplă prezență și sunt mai frumoase trăite cu adevărat. Doar fii prezent, chiar și acum. Iar la final vino să ne povestești experiența. Anul acesta ne-au trecut pragul mulți iubitori de ciocolată, unii au degustat micile praline, iar cei mai curioși au interacționat cu ciocolata într-un mod autentic, în cadrul workshop-urilor, în care au descoperit povestea ciocolatei. Au trăit experiența Guilty Pleasure! Care înseamnă starea specială, rezultată în urma activării tuturor senzorilor din corpul uman, pentru toți cei ce gustă din produsele create artizanal, cu pasiune si mai ales cu migală, de către ciocolatierii din Atelier.
Aceste stări le-am văzut pe chipul oamenilor, când pentru căteva secunde sau chiar căteva ore, s-au rupt de rutina zilnică. Stările euforice se datorează unui singur lucru – prezența. Au fost acolo, trăind fiecare senzație. Bucurându-se ca niște copii de aroma ciocolatei.
Pentru noul an, pune-ți pe lista de dorințe, daruri experiențiale, momente petrecute împreună și mai puține daruri fizice, care oferă o satisfacție de moment. Amintirea timpului petrecut împreună devine cel mai spectaculos dar. Când surprinzi o persoană, de cele mai multe ori, tu ești cel surprins, pentru că bucuria și modul în care reacționează te vor încânta.
Iar ca această amintire să fie mereu vie, îți oferim un mic secret. Asociază fiecărui moment o melodie, o aroma, iar când vei simți acea aromă sau auzi acea melodie, involuntar ți-l vei aduce aminte. Dar va fi și mai savuros. Cu arome de lavandă și portocală, ghimbir, șampanie sau whiskey, scorțisoară sau cocos, caramel sărat sau busuioc…toate te vor fascina și amintirea va fi retrăită de fiecare dată când deguști un strop de ciocolată cu această savoare.
Dar pentru tine cum a fost acest Crăciun?